RSS

Coreea, tara care nu exista

09 Apr

De cand cu rocamboladele lui Kim Jong-Un, am vrut si eu sa aflu mai multe despre ce se-ntampla pe-acolo, ca in stirile din presa nu pot sa am nicio incredere (si pe buna dreptate!). Am inceput, deci, cu inceputul, adica cu numele, si am cautat ce inseamna “Coreea”; asa cum se intampla de prea multe ori pe lumea asta, cautarea a dat urmatorul rezultat: Coreea nu exista. Nici ca tara, nici ca nume, doar ca denumire geografica (“peninsula Coreea”). Ca tara, nu, ca e vorba de doua tari care nu se recunosc reciproc; ca nume, nici atat, pentru ca, in limba lor, coreenii nu-si spun “coreeni” (asa cum noi nu ne spunem “valahi”, de exemplu), iar tarii lor (oricare din ele), nu-i spun “Coreea”, ci (in limba lor) “Tara diminetilor linistite”, ceea ce, trebuie sa admiteti, e foarte frumos. Toate astea sunt interesante, totusi, ce-i cu numele “Coreea”? Se pare ca povestea e mai mult incurcata decat descurcata, si iata de ce. Acum mult, mult timp, cam pe vremea cand, la noi, bietul Burebista tocmai se racea in groapa, in partea de nord a peninsulei lor au inceput niste razboaie civile de mai  mare dragul, ceva di granda, la scara asiatica (si tot ca acum, incepute cu ajutor militar chinez). Rezultatul razboaielor a fost un proces de unificare, probabil derulat cu forta, ca altfel nu vad cum, in urma caruia s-a nascut un stat militarist pe nume Goguryeo. Nu va lasati pacaliti de aparenta penibilitate a numelui, el suna asa doar pentru niste urechi romanesti (Gogu-ryeo! De ce nu “Sile-san”?!); in realitate, era un construct statal perfect logic, privit la scara istoriei. Adica un regim centralizat, a carui prioritate era armata, si care juca un joc la doua capete, cu mai mult sau mai putin succes: pe de o parte, se straduia sa trateze de la egal la egal cu imperiul chinez, aflat la vest, iar pe de alta parte, ducea o politica agresiva fata de micile state axate pe mestesuguri si comert, aflate in sudul peninsulei (s-au pastrat numele a trei dintre ele: Silla, Baekje, Gaya).

coreea, Goguryeo

E discutabil cat de performant a fost Goguryeo, ca stat, si cat de echilibrat a fost jocul “la doua capete”, dar trebuie spus statul a durat cam 700 de ani, macar ca Jumong, intemeietorul, n-a trait nici 40. Pentru comparatie, statul intemeiat de Burebista a rezistat cam 200 de ani, chit ca Burebista a trait mult mai mult de Jumong, iar imperiul roman nu era un vecin mai putin dificil pentru Dacia decat era imperiul chinez pentru Goguryeo. Dar mai e ceva: numele! Pentru ca “Goguryeo” a fost o sursa de legitimare pentru un alt stat din peninsula, care prin secolul 10 si-a luat numele de “Goryeo”, in cinstea ilustrului predecesor, si caruia negustorii persani i-au spus “Koryo”, nume sub care a ajuns sa fie cunoscut in Europa (via Marco Polo, desigur!). Acuma, sigur, e frumos ca din stravechiul nume Goguryeo a iesit modernul “Coreea”, care nu suna deloc rau, trebuie sa recunoastem. Partea mai putin frumoasa, am putea spune chiar urata, e ca din teoria politica a lui Jumong a iesit actuala linie politica a lui Kim Jong-Un, care se crede de-o seama cu China si face pe cocosul fata de vecinii “mestesugari si comercianti” din sud.

Ma tot intreb cat de linistite sunt diminetile din Tara Diminetilor Linistite, cu unul ca tanarul Kim la butoane?!

Advertisements
 
1 Comment

Posted by on April 9, 2013 in Comunicate

 

Tags: ,

One response to “Coreea, tara care nu exista

  1. asd

    April 11, 2013 at 11:53 am

    lasa-te :))

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: